Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a declarat că instituția va refuza să accepte modificarea tarifelor pentru serviciul de salubritate, așa cum a cerut operatorul de specialitate.Această hotărâre apare în contextul în care fiecare administrație locală din județ, parte a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Olt-Eco, este obligată să discute acest subiect cu consilierii locali.
„Operatorul poate cere ajustarea cu indicele de inflație sau majorarea prețurilor, motivat de creșterea salariului minim, a prețului motorinei și alte costuri.Fiecare UAT din județul Olt va da un răspuns printr-un proiect de hotărâre, aprobat în consiliul local”, a transmis Marius Oprescu în cadrul emisiunii „Imperativ”.
Citește și: Consilierul Valeriu Matei și-a dat demisia după ce a tras cu pușca spre polițiști în Slatina
Proiectul de hotărâre retras de pe ordinea de zi
Un proiect de hotărâre care viza creșterea tarifelor a fost inclus pe ordinea de zi pentru vot în ședința Consiliului Local Slatina de miercuri, dar a fost retras în ultima clipă.Marius Oprescu a menționat că cei din echipa social-democrată erau gata să conteste această creștere.
„Nu știu de ce s-a retras acest proiect de pe ordinea de zi la Slatina.Vreau să vă spun că consilierii locali ai PSD erau pregătiți să voteze împotriva majorării, pentru că și Consiliul Județean va vota împotriva acestei majorări de taxe, în momentul de față”, a adăugat Marius Oprescu.

